Șapte austrieci au fost condamnați, marți, la pedepse de închisoare pentru activități neonaziste mergând de la 18 luni cu suspendare până la șase ani cu executare, a anunțat Tribunalul din Wels (nord), relatează AFP.
Principalii doi inculpați mai erau urmăriți pentru port de arme, în timp ce se aflau sub o interdicție de deținere a armelor de foc. Ei au pledat vinovat în cursul procesului la acuzația de port ilegal de arme.
În schimb, toți cei șapte acuzați, cu vârste cuprinse între 23 și 33 de ani, au pledat nevinovat la acuzațiile de activități neonaziste.
Cei doi inculpați principali au fost condamnați la cele mai grele pedepse, adică de patru și șase ani de închisoare cu executare. Pentru ceilalți cinci, condamnările variază între 30 de luni de închisoare, dintre care zece luni cu executare, și 18 luni cu suspendare.
Toți riscau până la zece ani de închisoare pentru că au încălcat legea împotriva propagandei naziste.
Justiția austriacă, care a deliberat după șapte ore și nu a recunoscut circumstanțele atenuante, i-a acuzat pe cei șapte bărbați de folosirea asociației lor „Objekt-21” și a localului lor, situat într-o fermă din Attnang-Puchheim, pentru a propaga ideologia național-socialistă. Cinci dintre cei șapte acuzați sunt membri ai conducerii asociației.
Procesul a început la 24 octombrie. Cei doi condamnați principali au făcut apel. Ceilalți cinci condamnați, la fel ca și Parchetul, au solicitat o perioadă de reflecție, înainte de a lua o decizie.